“În primele trei secole ale erei creștine, Europa a fost sub dominația culturii romane. Creștinismul era o religie ilicită și persecutată.
La începutul secolului al IV-lea, Împăratul roman Constantin a decis să dea religiei creștine statut de religie liberă, el însuși s-a încreștinat și treptat, în cursul secolului al IV-lea, religia creștină a fost făcută religie de stat și toate formele de religie păgână au fost scoase în afara legii.
Împăratului Constantin nu i-a plăcut învățătura lui Isus, în special cea din predica de pe munte, despre iubirea dușmanilor și despre bunătate și iertare. El dorea doar un Cristos cosmic, care să-l ajute în războaiele de cucerire și de dominație nemiloasă si brutală. Sinoadele alcătuite din episcopi, începând cu cel de la Nicea din anul 325, au căpătat sarcina să definească ce înseamnă religia creștină. O mare parte dintre acești episcopi erau puternic influiențați de filosofia greacă și formulările dogmelor și a practicilor creștine au fost și ele puternic influiențate de această filosofie.
Începând din secolul al V-lea, Biserica creștină oficială (catolică și ortodoxă) a căpătat putere absolută asupra gândirii și a culturii imperiului. Așa a început ceea ce noi numim ”evul mediu”, dar în istoriografia apuseană se numește ”evul întunecat” (dark ages). Este ciudat, dar oare nu este și semnificativ, că prin dominația Bisericii creștine de stat s-a intrat într-o epocă de întuneric! Dar trebuie precizat că această Biserică nu se mai baza pe învățăturile Întemeietorului creștinismului, ci pe formulări filosofice grecești și pe practici de origine păgână. Creștinismul acesta nu era bazat pe învățăturile Domnului Isus Cristos…” Mai mult>>
Sursa : Iosif Ton
"Politichie" actuala 