Category Archives: Alianta Familiilor din Romania
Un apel la conştiinţa creştină
Familia şi căsătoria sunt puse in discuţie în lumina unor noi “drepturi ale omului”. Repere tradiţionale, care au stat la baza organizării societăţii, sunt relativizate. Cei ce afirmă valorile familiei, aşa cum au fost ele înţelese dintotdeauna de către poporul român, sunt etichetaţi drept “retrograzi” şi “fundamentalişti”. Se încearcă reducerea lor la tăcere şi se doreşte crearea unei noi societăţi, cu “valori” noi trasate de câteva organizaţii din interiorul şi din exteriorul României. Aberaţii şi deviaţii comportamentale sunt ormalizate în numele “modernismului”. În faţa acestui asalt asupra valorilor tradiţionale, creştinii sunt uneori surprinşi.
Declaraţia de laTimişoara îi invită pe toţi cei ce urmează lui Hristos să-şi facă auzită vocea şi să dea glas valorilor în care cred – viaţa, căsătoria şi familia aşa cum le-a creat Dumnezeu – cu aceeaşi fermitate, curaj şi putere în Hristos cu care au făcut-o şi înaintaşii lor.
Pentru noi, pentru familiilor noastre, pentru semenii noştri şi pentru autorităţi.
Filed under Alianta Familiilor din Romania