Monthly Archives: October 2016
NewsNet Creştin: Viorel Iuga – Domnule preşedinte Klaus Iohannis, nu vă este permis!
Filed under Familia
O statistică inedită despre președinții Statelor Unite ale Americii
„Patruzeci și trei de bărbați au fost președinții Americii, acoperind 57 de mandate. Mai mulți dintre ei au avut două mandate prezidențiale, iar Franklin Delano Roosevelt a fost ales de patru ori, în anii 1932, 1936, 1940 și 1944. Când ei sunt prezentați în ordinea mandatelor, Barack Obama este numit cel de al 44-lea președinte, deși este de fapt al patruzeci și treilea bărbat care a ocupat această funcție. Aceasta fiindcă Grover Cleveland a fost ales de două ori, dar nu succesiv: el a fost cel de al 22-lea și cel de al 24-lea președinte.
Numărul celor care au fost Primele Ladies ale țării, este de 44, fiindcă James Buchanan a fost celibatar și Woodrow Wilson s-a recăsătorit în timpul președinției.
În a doua zi a convenției democrate, Hillary Clinton a făcut istorie, fiind prima femeie nominalizată candidata la președinție a unui partid politic major. Dacă ea va fi aleasă…
View original post 26 more words
Filed under Uncategorized
America de altădată – Christian & Civil Liberty
|
View original post 2,057 more words
Filed under Uncategorized
Pentru naivii care mai credeau că președintele își alege cabinetul …, nu păpușarii din elitele NOM
Obama’s Cabinet Was Built By A Wall Street Banker
Well, well, well, what do we have here?
View original post 726 more words
Filed under Uncategorized
Relatia dintre Rusia si SUA se afla in cel mai tensionat moment din ultimii 43 de ani – oficial de la Kremlin | Mobile
Filed under Uncategorized
Falsitate și ipocrizie în politica lui Hillary Clinton – teatrul de păpuși
Filed under Uncategorized